O nouă pagină
Aici este o pagină nouă cu niște lucruri ceva mai vechi. Mie îmi plac și acum la fel cum îmi plăceau și atunci când le-am scris. Poate chiar mai mult.
Copiii pur și simplu nu mor, bă idioților!
(Am scris acest text în 4 octombrie 2006. A apărut întâi la Manafu și apoi în Săptămâna Financiară. Eram revoltat de modul în care fusese tratată de către media audio-video o știre despre o tragedie petrecută la o maternitate din Constanța. Azi, la 4 ani de atunci, sunt la fel de revoltat de modul în care este reflectată tragedia de la Giulești. Am însă un mesaj bonus pentru "jurnaliștii" care se ocupă de caz: Muriți, bă! Muriți pe surse, muriți live, numai muriți!)
Eu nu știu cine sunt idioții care hotărăsc prioritățile știrilor în presa românească. Cu multă vreme în urmă era mai simplu: dădeam toți vina pe Ion Cristoiu, tatăl și mama găinii care a nascut pui vii. Azi nu mai avem cum să facem asta, pentru că domnul Cristoiu s-a retras mai întai în biblioteca Academiei, iar mai apoi în diverse studiouri de talk show-uri, la diverse televiziuni. Azi Ion Cristoiu e om serios, e analist, e mai slab cu zeci de kile, e… mă rog, e om serios, ce mai. Așadar, pe Ion Cristoiu nu mai putem da nicio vină. Și atunci, cine ne sunt idioții? Și, mai ales, de ce?
La Cluj, o femeie a născut cvadrupleți, iar la Constanța, o altă femeie, evident, a născut tripleți. End of story, din punctul meu de vedere. Numai că punctul meu de vedere nu are nicio importanță. Imediat, la maternități se deplasează care de reportaj, fotoreporteri, ziariști de radio și de presă scrisă. Cu zambetul pe buze și cu fardul proaspăt aplicat între două directuri, june care vor să fie mame pe la 80 de ani, ca să nu-și fută cariera, ne anunță că acei copii mor pe capete. La radio e mai simplu, că nu trebuie nici fard și nici lumini. Ajunge
un telefon mobil. Mai amărâți sunt ăia din presa scrisă, căci "media electronică", ca să zic așa, le ia caimacul și le trimite știrea în pagini marginale.
Undeva, într-o sală de așteptare modernă, dotată cu televizor, radio și conexiune la internet, doi tați răpuși stau cu inima strânsă, uitându-se după câte un halat alb. Între timp, află de la știri că le-a mai murit un copil. Mulțumesc Andreea, mulțumesc Lucian, mulțumesc Alessandra, am preluat legătura, am mai comandat un coșciug mic-mititel de tot. Ce ne făceam fără prompitudinea voastră, mai ales că în provincie ăștia de la pompe funebre n-au deschis non-stop? În paralel, la București, un cotidian pus pe purificare publică radiografii ale unui presuspus creier bolnav al unui baron presupus local, tropăind în boncaci mocirloși cu iz liberal pe toate
deontologiile imaginabile. Toate astea se întâmplă sub ochii noștri larg deschiși și nimeni, dar absolut nimeni, nu spune nimic. Clubul Român de Presă își scarpină chelia lucitoare și-și vede de rating. Între timp, Asociația Idioților Anonimi își vede de treabă și răsucește cuțite ruginite în rănile mult prea deschise ale unor familii fără nicio vină. La sfârșitul lunii, probabil, îi așteaptă o primă de vreo 3 lei noi, recunoaștere a calităților deosebite de care au dat dovadă în aceste exerciții de sadism live.
Cum v-am mai zis, eu nu-i cunosc pe idioții ăștia. Dar dacă printre puținii mei cititori se află cineva care-i știe personal, îl rog eu să le ardă doua perechi de palme, că de vorbă bună par a nu ști!
Schimbarea la nume
Lucrurile stau așa: în Tulcea există un aeroport internațional. Așa îl și cheamă: "Aeroportul Internațional Delta Dunării - Tulcea". Din când în când, aici ajung și turiști din Israel. Noi nu prea avem ce să le oferim ca să se simtă ca acasă. Comunitatea mozaică din oraș de-abia mai reunește, în zilele bune, 21 de membri cu tot cu familiile mixte, sinagoga trebuie consolidată, iar cazinouri ca în București nu avem. Așa că, pentru a le mai aduce aminte de plaiurile natale, și pentru a părea și noi mai primitori, am luat măsuri:
De azi înainte, Aeroportul Internațional Delta Dunării din Tulcea își va schimba denumirea în "Aeroportul Internațional Ben Sturion".
Directorul rămâne același, dar își schimbă și el numele, din Constantin Albu în Constantin Weiss.
Între democrație locală și ospiciu
– Conspirația Tulceană II -
În ultima zi a lui martie, Nicu Adămiță, redactorul șef al cotidianului local unde lucrez (Obiectiv, v-am mai spus despre dânsul) mă întreabă dacă scriu eu o știre, ceva pentru a doua zi. Așa, mai glumeț, mai știu eu cum. Spun că o scriu și procedez ca atare, drept pentru care a doua zi, pe 1 aprilie, pe prima pagină apare următoarea știre:
Adevărații creștini se arată în Săptămâna Mare
Doi samariteni la Clubul Pensionarilor
Ianis Caraman și Hristu Canacheu sunt doi proprietari de oi din Beidaiud pe care binele semenilor lor nu-i lasă indiferenți. Astfel, cei doi, prieteni nedespărțiți încă din copilărie, s-au hotărât ca anul acesta să-și împartă prosperitatea cu cei care, deși își doresc să respecte tradițiile strămoșești, nu dețin mijloacele financiare pentru a beneficia de o masă de paște cu adevărat creștinească.
Samaritenii din Beidaiud, cum sunt cunoscuți Caraman și Canacheu în comunitatea crescătorilor tulceni de oi, au sacrificat 96 de miei la abatorul Holder Trade, din Baia, urmând ca astăzi, 01.04.2010, să impartă 90 dintre aceștia la Clubul Pensionarilor de pe faleza din Tulcea. Acțiunea se va desfășura în trei reprize, după cum urmează: între orele 10:30 și 11:00 vor fi împărțiți 40 de miei pensionarilor cu venituri mai mici de 700 de lei pe lună; între orele 11:30 și 12:00 vor fi împărțiți 30 de miei pensionarilor cu venituri de până la 1.200 de lei lunar, iar după ora 13:00, ultimii 10 miei vor merge către pensionarii cu venituri între 1.200 de lei și 2.300 de lei lunar.
Pentru o mai bună desfășurare a acestei acțiuni caritabile, Ianis Caraman și Hristu Canacheu îi roagă pe toți doritorii să se prezinte la Clubul Pensionarilor cel mai târziu la ora 10, având pregătit talonul de pensie, precum și o adeverință de la ANAF conform căreia nu au realizat anul trecut venituri din alte activități.
O glumă. Atâta tot, o amărâtă de glumă, poate nici măcar cea mai reușită. Dar conținea destule elemente pentru ca un om normal să se prindă că este o păcăleală de 1 aprilie.
Ei bIne, au fost mulți care nu s-au prins și s-au dus până acolo pentru a-și revendica mielul. Neprimindu-l la clubul pensionarilor, s-au dusa la primărie, că tot era zi de audiențe. printre cei care vroiau neapărat un miel moca se afla, din câte am înțeles, și o rudă apropiată a unuia dintre viceprimarii din Tulcea. Iar de aici a ieșit un întreg tămbălău, cu telefoane de reproș cu tentă de amenințare și așa mai departe. Ni s-a spus că asta nu e glumă, că nu se face și că (cea mai gravă acuzație) "Îi stricăm imaginea primarului".
Tot atunci am primit și primele amenințări că s-ar putea să ni se ridice chioșcurile de difuzare a presei. Am râs. E imposibil ca o farsă de 1 aprilie să provoace așa ceva. Dar nu, n-a fost imposibil. Și, în timp, am început să descopăr de ce nu e imposibil: pentru că, de ani buni de zile - poate de 20, poate doar de 6, poate dintotdeauna - oameni mici care ajung să conducă orașe din provincie încep să se creadă zei. Când se mai înconjoară și cu o camarilă de yesmeni și sicofanți, vorba lui Brucan, chiar încep să creadă că între ei și Ron Jeremy nu este absolut nicio diferență. Dar există, și încă una mare. Deși sunt la fel de slabi ca actori, deși sunt la fel de neatrăgători, deși joacă în filme la fel de proaste, lor le lipsește ceva: organul.
De aia s-a enervat, treptat, Dan, și de aia s-a hotărât să candideze. Acum nu mai avem chioșcuri iar primarul ne tratează de sus, deși cred că asta presupune un efort enorm pentru el, având nevoie de câteva taburete bune pentru a putea privi de sus un om de talie medie. E un soi de Boc și este la fel de priceput în administrație ca și egal-dimensionatul său coleg de partid. Totuși, existăm în continuare ca ziar și vom exista următorii doi ani, ba și mai mult decât atât.
Vă dați seama câte se pot scrie în doi ani despre un om care declanșează un război cu presa din cauza unei farse de 1 aprilie? Iar dacă la asta adăugăm faptul că omul crede că el și prietenii lui sunt singurii care știu să citească printre rândurile unei afaceri locale prost mascate, veți înțelege că până în 2012 nu am cum să mă plictisesc.
Conspirația tulceană
De câteva luni bune lucrez în Tulcea, pentru un cotidian local. Obiectiv se cheamă și este chiar un cotidian foarte bun. Sper să nu jignesc pe nimeni când voi spune că este surprinzător de bun pentru un cotidian local. Nu, nu are inserturi, nu se vinde în 100.000 de exemplare și nici nu beneficiază de buget de perideri de zeci de milioane lunar. Dacă ar fi avut aceste facilități, ar fi bătut la cur multe ziare centrale, pentru că are în echipă oameni foarte buni. Voi reveni în zilele următoare cu ceva detalii, dar acum e vorba despre o mare conspirație a cărei parte sunt și pe care mă simt nevoit să o dau în vileag, pentru că nu mai suport. Nu mă mai suport, în primul rând.
Cotidianul cu pricina e un organ de presă normal, aflat într-o relație pe muchie de cuțit cu puterea. Locală, desigur, căci am îndoieli că puterea centrală ar putea fi interesată de noi. Mă rog. După șase ani de grație de care a beneficiat actualul primar al Tulcei, la un momentdat ceva s-a schimbat în atitudinea ziarului, iar primarul a luat-o personal. Voi povesti zilele următoare de unde a început totul, dar important e că s-a ajuns la niște lucruri greu de imaginat. Ziarul și-a pierdut chioșcurile, s-au făcut presiuni pentru a pierde advertiserii care foloseau acest vehicul media, s-a ajuns la amenințări de genul "Până la sfârșitul anului nu veți mai exista!".
Directorul ziarului, Dan Drăniceanu, a reacționat, după o îndelungată gândire. S-a hotărât să candideze la primărie, în primul rând pentru a arăta că și cei care se cred Dumnezei la porțile Deltei pot primi replici serioase. L-am susținut, toți cei din redacție. Sau așa cred, că toți. A vrut să candideze independent, și iar l-am susținut. Era o idee foarte bună. Mai puțin pragmatică, însă. Așa, că până la urmă, PSD-ul are un candidat foarte bun la primărie Tulcei. Din motive pragmatice. Din momentul în care a devenit președinte al PSD Tulcea și candidat al acestui partid la primăria Tulcea, Dan s-a retras din funcția de director al cotidianului Obiectiv. N-a ajutat la difuzare (și voi reveni și asupra acestui aspect), ziarul ajungând să fie distribuit prin magazine. Mă rog, iar. Probabil că vom trece și peste șicana asta.
Și acum să ajung la conspirație. Discutam, ieri, în subsolul unui articol de pe site-ul ziarului, cu o doamnă. Ne porcăim, ne zâmbim, una-alta, până-mi zice, citez:
(Astazi se vehicula, in codul intamplator portocaliu de canicula, cum ca venirea dvs. la Tulcea are o legatura directa cu renuntarea d-lui Draniceanu la jurnalism - in sensul ca=i veti prelua atributiile. Este o ipoteza interesanta, macar si pentru ca un ziar in 2010 trebuie condus, dupa parerea mea, de jurnalisti "cu condei", nu cu Stefan Gheorghiu).
Ați înțeles. De fapt, am venit în Tulcea ca parte a unei conspirații. Ceea ce e adevărat. Numai că ea nu este atât de simplă precum o văd strategii PDL din municipiu. Lucrurile stau așa: SOV m-a chemat la el la începutul lui decembrie 2009 și, după ce m-a relaxat la celebrul SPA, m-a trimis la Tulcea pentru a face ordine în oraș. Prima însărcinare era să-l belesc pe Liviu Mihaiu (voi reveni cu amănunte asupra modului în care mi-am făcut datoria de sclav al lui Vântu în această privință). A doua însărcinare era să mă strecor pe sub pielea unui director de ziar și să-l conving să renunțe la presă pentru a candida la primărie. După aia mai avem de luat apă plată, de cumpărat țigări și suc și trebuia să aștept în adormire ceva vreme. Ceea ce, de altfel, fac.
Pasul final al conspirației este ca, peste doi ani, cei doi candidați principali să se afle la o diferență de sub 0,1% în sondaje. După ce ajung amândoi în turul II al alegerilor locale (și credeți-mă am mult de muncă pentru a obține un scor decent pentru primarul actual; probabil voi fi nevoit să dau mai multe găleți și brichete din partea lui), cu două ore înainte de începerea scrutinului candidații se retrag din cursă, desemnându-mă pe mine drept primar al municipiului, ex aequo cu mine însumi. Eu preiau orașul și, după ce organizez o mare petrecere cu mici și bere, îl predau la cheie lui Vântu. El ar fi vrut să i-l predau la Roșu, da' am și eu demnitatea mea și nu mă deplasez până la Roșu cu ditamai capitala de județ.
Așa că, dacă vă întrebați ce Dumnezeu caut în Tulcea, v-am răspuns acum. Nu o frec, ci chiar am treabă multă până în 2012.