Civilizație, igienă, sex
De când m-am mutat din București mi-am dat seama că s-ar putea să aibă dreptate și moldovenii din Banat atunci când spun că bucureștenii sunt cam nerafinați. Păi spuneți și dumneavoastră dacă nu e un oraș de vis acela în care până și găinile se poartă rase:
(Totuși, gramatica nu e punctul forte. "Rasă ușor" era mult mai corect, deși nu știu ce înseamnă)
Mi-am luat negru
El este Pluto. De două săptămâni, de când nu mai am chef de scris, încerc să-l învăț pe el cum se face. Acum, că s-a obișnuit cu mașina de scris, mai trebuie să instalez un browser bun și să-l învăț și olecuță de WordPress. Deși, după cum puteți vedea, dă impresia că l-ar cam obosi activitatea asta.
Vectori de imagine prost aleși
Pe la sfârșitul lui 2003, continuând cu începutul și jumătatea lui 2004 am dus o luptă surdă cu un client (lucram la Saatchi & Saatchi) pentru a-i proteja imaginea. Lucram pe acest brand, eram cel mai nou în echipa dedicată și eram, toți, niște oameni care țineam la brand mai mult decât la client. Pur și simplu ne plăcea ce făceam și pierdeam nopți încercând strategii care să-l poziționeze altfel decât un brand dedicat țopârlanilor.
În fine, noi ne făceam treaba pentru care eram plătiți, trecând peste impresiile de moment ale clientului și oferindu-i o cunoaștere a pieții care ne era mai îndemână nouă, ca trăitori în România, decât reprezentantului clientului, expat simpatic, dar expat.
Ei bine, clientul ne-a spus într-o zi, pe ton de mare realizare, că va semna cu Adrian Mutu un contract de imagine pe o perioadă îndelungată. Am plâns, ne-am smuls părul din cap, am spus că tot ce construisem în 2-3 ani se va duce dracului etc. Clientul, căruia i se părea că Mutu, după 3 goluri la Chelsea, e o bună și ieftină achiziție pentru una dintre mărcile lui, ne-a ignorat. Am avut noroc prima dată când ăla a fost prea luat ca să mai ajungă la București să semneze contractul. Am insistat atunci, spunând că omul chiar nu e o o bună alegere. Negocierile dintre client și Mutu, noi și client și așa mai departe au durat îndeajuns de mult încât Mutu să fie, până la urmă, prins cu coaina în nas. A doua zi după izbucnirea scandalului clientul ne-a sunat și ne-a mulțumit. Ne-a spus că asocierea reprezentanței românești cu un fotbalist drogat i-ar fi distrus cariera și, da, ar fi dăunat mult și brandului.
Am văzut luni ceva agitație pe twitter și prin alte părți care sunt pompos numite "online-ul românesc" despre faptul că o marcă internațională a retras nu știu ce nu-știu-cui. N-am urmprit, dar am văzut niște capturi de ercan ale ambasadorului brandului respectiv în "online-ul" românesc. Am înțeles că omul avea semnat un contract. Eu nu doar că l-aș fi dat afară din campanie, dar l-aș fi pus să plătească și despăgubiri. Pentru că de aia există contracte, ca să fie respectate, nu pentru a da unor cocoși lipsiți de minte posibilitatea să se legitimeze cu ele.
Mă doare în cur cine de partea cui este în lupta asta cu mize extrem de mici. Mă bucur că un brand reacționează normal, cerându-și scuze, chiar, pentru damage-ul comis de un "amabasador" al său. Îmi pare rău că asta nu va fi o lecție pentru mulți, care se cred superiori judecăților de bun simț. Cert e că cel puțin un guru "online/social-media" a ratat ocazia de a tăcea, dovedind că n-a fost niciodată decât de partea încasatorilor de bani din publicitate, nu și de cea a distribuitorilor de astfel de bani. De la mii de kilometri de București lucrurile se văd mai în ceață, asta e.
SRI-stul care alăptează
În principiu cred că bărbații pot fi foarte buni atunci când vine vorba de îngrijirea copiilor lor mici. Pot fi grijulii, atenți, pot schimba scutece, pot spăla cu simț de răspundere un fund, îl pot dezmierda (în sensul literal), pot face multe lucruri. Așadar, nu e o rușine ca un bărbat să fie partea cuplului care își ia concediu pentru îngrijirea copilului. Mai ales când doamna este o femeie de carieră, care doarme mai mult în deplasare.
Cu atât mai mult voi aprecia un bărbat care, prin natura meseriei alese, nu lăsa impresia că ar putea renunța la carieră pentru a se dedica îngrijirii familiei. Mai ales atunci când cariera este una machistă. Vedeți un ofițer din trupele speciale, tânăr, care renunță la misiunile riscante în spatele liniilor inamice pentru: a încălzi biberoane; a pamperiza și despamperiza sugarul; a pasa fructe și legume pentru a le amesteca cu biscuiți; a face schimb de remedii naturiste cu alți tătici pe forumurile de "mămicuțe", "graviduțe" și "burticuțe"? Îl vedeți pe Pierce Brosnan stând doi ani acasă, în timp ce Sophie Marceau îi face treaba în "The Wolrd Is Not Enough"? Îl vedeți pe Sean Connery plimbând prin parc un copil real, al lui, în timp ce Daniela Bianchi preia frâiele în "From Russia with Love"? Toate astea timp de doi ani, pentru venituri cu 15% mai mici decât cele pe care le realizau atunci când erau în activitate? Poate nu aveți suficientă imaginație sau poate sunteți, mai degrabă, rupți de realitate, dacă nu vă puteți imagina un spion sau un contra-spion în aceste ipostaze tandro-casnice.
Pentru că acești oameni există, sunt printre noi și merită să-i aplaudăm.
Unul dintre ei se numește Cătălin Bogdan Boghicevici și este soțul Claudiei Boghicevici (fostă Pantea). El pare rupt exact din înșiruirea de mai sus. Atunci când a aflat că soția, politician de succes, cu mari șanse de a deveni deputat, a rămas însărcinată, Cătălin Bogdan Boghicevici a demisionat din SRI la nici 33 de ani, pregătindu-se din timp pentru cariera de tată casnic. Dacă aș fi director al SRI mi-aș face probleme că de testul psihologic a trecut atât de ușor un om presupus dur, dar care dă bir cu fugiții la prima ecografie. Ca civil, însă, nu mă pot decât bucura: umanitatea bate gradul!
Cum s-a pregătit contraspionul nostru pentru meseria de tată cu normă întreagă pe care urma să o îndeplinească timp de 2 ani? Păi s-a gândit, învățat de soția care lucra în sistem, să-și mărească substanțial venitul, pentru a beneficia în cei doi ani de stat acasă de o alocație cât mai mare. Așa că și-a tras un salariu baban (deși cam fictiv) de la o firmă a unei cunoștințe, care, întâmplător, are sediul social în casa familiei Boghicevici. El a plătit doar impozitele, urmând să recupereze după aia, când primea 85% din venitul majorat artificial, timp de doi ani. O practică des întâlnită și greu de dovedit. Păcat că politicieni ca nevastă-sa au schimbat legea și i-au limitat veniturile atât de mult gândite (că muncite ne e greu să spunem). Mare păcat.
Mai ales pentru că omul poate era cu adevărat potrivit pentru rolul de ex-spion la cratiță. La afaceri, cu siguranță, nu se prea pricepe, sau cel puțin așa reiese din declarațiile de avere ale doamnei Ministru al Muncii. Căci, în timp ce stătea în concediu de creștere a copilului, Cătălin Bogdan Bohicevici era și administrator al propriei firme, care nu are angajați. Iar firma chiar producea, având cifre de afaceri anuale oscilând între 50.000 de lei și peste 100.000 de lei. E oarecum la limita legii. Nu avea și profit pe măsură, deși se ocupa cu închirierea propriilor proprietăți, da' se mai întâmplă. Altă dovadă că nu se pricepe la afaceri este că a investit 100.000 de euro într-o asociere care, timp de 5 ani, nu i-a adus nici măcar un leu.
În fine, poate că v-am plictisit. Voiam doar să spun că eu admir genul ăsta e oameni, aparent mach-iști, dar care ascund un suflet sensibil, capabil să stea doi ani sub papucul deputatei. Citiți mai multe despre ei în ancheta de săptămâna asta din Cațavencii.
Cristos a înviat!
Hristos, săptămâna viitoare...